7 noiembrie 2010

China asalteaza Europa cu bani



Liderul chinez Hu Jintao a sosit ieri la Paris unde va semna un set de contracte comerciale cu o valoare „de departe mai importantă decât a celor încheiate” între o ţară europeană şi Beijing, conform Palatului Èlysée. Turneul european al lui Jintao este un nou episod al asaltului economic chinez, favorizat de setea de investiţii a Europei lovite de criză.
În cele trei zile pe care Hu Jintao şi prima doamnă a Chinei, Liu Yongqing, le petrec la Paris şi Nisa, diferendele politice dintre China şi Franţa vor fi date uitării. La doi ani după criza diplomatică din 2008, generată de incidentele din timpul trecerii flăcării olimpice prin Paris şi de întâlnirea lui Nicolas Sarkozy cu Dalai Lama (liderul spiritual tibetan pe care China îl acuză de separatism), cuvântul de ordine a devenit pragmatismul.
Conform cotidianului francez Le Monde, valoarea contractelor pe care companiile chineze le vor semna cu grupuri industriale franceze va depăşi suma de 20 miliarde de euro, suma totală a acordurilor semnate în 2007, în timpul vizitei efectuate de Sarkozy la Beijing. Potrivit Les Echos şi comunicatelor emise de companiile franceze, principal beneficiari ai turului de achiziţii pe care Hu Jintao îl va efectua în Franţa vor fi constructorul aeronautic Airbus, care va fi contractat pentru un număr de până la 100 de aparate de zbor, gigantul nuclear Areva şi grupul de telecomunicaţii franco-american Alcatel-Lucent.
Compania China Southern Airlines a confirmat deja că va cumpăra 36 de aparate de zbor Airbus, în valoare totală de 2,65 miliarde de euro, Alcate-Lucent va încheia contracte cu China Mobile, China Telecom şi China Unicom pentru un total de 1,2 miliarde, în timp ce Areva şi-a exprimat speranţa că va putea oferi Chinei două reactoare nucleare de ultimă generaţie şi combustibil nuclear de 3 miliarde de euro pentru grupul energetic chinez CGNPC. Conform AFP, alte domenii în care cele două ţări urmează să demareze colaborări economice substanţiale vor fi construcţia unei uzine de gazeificare a cărbunelui în valoare de 2-3 miliarde de euro – un joint-venture între grupul petrolier francez Total şi China Power Investment -  şi crearea unui parc industrial sino-francez la Châteauroux, centrul Hexagonului, unde vor fi create 4.000 de locuri de muncă în care francezii vor asambla produse pornind de la componente produse în China.
Europa, noua Africă pentru strategii chinezi
Sejurul lui Hu Jintao în Franţa, care va fi urmat de o călătorie la fel de productivă în Portugalia, se înscrie în noul trend de investiţii al Chinei, care, cu rezervele sale valutare şi acumulările de capital bazate de creşterea economică fulminantă, a devenit un fel de Rege Midas pentru liderii europeni presaţi de criza economică. În viziunea lui François Godement, expert pe spaţiul Asia-Pacific al Centrului European pentru Relaţii Externe, citat de New York Times, „ceea ce se întâmplă este o expansiune chineză în Europa după modelul pe care (Beijingul -n.n.) l-a aplicat deja în Africa”. Aici, companiile chinezeşti au achiziţionat, în ultimii 15 ani, numeroase centre de exploatare a resurselornaturale şi au demarat proiecte de dezvoltare, ce asigură, pe de-o parte, materii prime vitale pentru industria în continuă expansiune a Chinei continentale şi o utilizare productivă a capitalurilor acumulate prin exportul favorizat de yuanul subevaluat.
În Europa afectată de criză, investiţiile chinezeşti – atât cele materiale, cât şi cele de capital – sunt o adevărată gură de oxigen în special pentru economiile medii şi mici, dar şi pentru ţările din G7, precum Franţa sau Italia. Grecia, şi cu ea întreaga zonă euro, au avut parte de un ne sperat factor stabilizator în urmă cu câteva luni, după ce bancacentrală a Chinei a achiziţionat titlurile emise de guvernul de la Atena pe care alţi investitori nu le doreau. În septembrie, China, care controlează deja în urma unui contract de leasing de 5 miliarde de dolari Pireusul, cel mai mare port comercial al Greciei, a propus o linie de credit de 4,5 miliarde de dolari pentru armatorii şi constructorii eleni de nave. În Italia, compania de construcţii Cosco extinde portul Napoli, iar firma HNA din provincia chineză Hainan se află în discuţii avansate pentru un terminal aerian cargo în nordul Romei.
După emoţiile prin care a trecut când nimeni nu a vrut să-i cumpere bondurile emise, Spania şi-a văzut norocul revenind când China a achiziţionat 625 milioane de dolari din titlurile de creanţă asupra Madridului. Chinezii nu se limitează însă numai la investiţii pe pieţele financiare. În Polonia, de exemplu, dacă în 2007 investiţiile directe chineze se ridicau la 70 milioane de euro, în 2010 ele vor totaliza peste 350 de milioane,   potrivit ministerului polonez al Economiei. Încet, dar sigur, în Europa apar tot mai multe proiecte de construcţii majore contractate de mari companii chineze – cum sunt autostrăzile sau centrele sportive şi alte lucrări de infrastructură din Polonia şi Ucraina, necesare pentru Campionatul European de fotbal pe care cele două state îl vor găzdui în 2012.

Niciun comentariu: